Suntem părinții copiilor din Școala Primară Liberă Waldorf Sophia din Brașov și credem că cel mai bine ne prezentăm prin răspunsurile la întrebarea…
De ce facem ceea ce facem?
Pentru că, la început, am decis să susținem activ școala în care învață copiii noștri.
Pentru că mai apoi am ales să susținem și să promovăm sistemul de educație alternativă Waldorf, astfel încât cât mai mulți părinți să-i înțeleagă beneficiile și să-l aleagă pentru formarea propriilor copii.
Pentru că am decis ca pe lânga plata taxelor de școlarizare (care asigură funcționarea și continuitatea școlii) să ne implicăm activ în strangerea de fonduri suplimentare pentru înlesnirea dezvoltării școlii, preluând astfel o parte din provocările date de extinderea și dotarea școlii.
Pentru că experiența anilor de pionierat a Școlii Waldorf Sophia ne-a dovedit că e dificil să creezi și să gestionezi o școală privată, cu predare într-un sistem educațional alternativ, care să se bazeze doar pe fondatori/conducere și dascăli, fără implicarea activă a parinților. Și aici am intervenit noi, parinții, reuniți în Asociația Parinților.
Pentru că prin intermediul Asociației puterea cuvintelor, eforturilor și acțiunilor noastre este mult amplificată.
Pentru că la rândul nostru, ca și părinti, aparținem astfel unei organizații în care venim fiecare cu ce are mai bun (idei, talente, abilități, experiență profesională, networking etc.) și colaborăm în echipe de lucru pentru implementarea de proiecte pentru dezvoltarea școlii (dotare laboratoare și ateliere, cursuri de formare pentru dascăli etc.).
Și toate astea pentru că ne pasă de viitorul copiilor noștri și în primul rând vrem pentru ei altceva decât am primit noi, cel puțin la nivel de educație și pregătire pentru viață. Atenție! Nu pentru serviciu sau carieră… pentru VIAȚĂ!
Dacă am putea da timpul înapoi…
… și ne-am vedea din nou copii, poate că am face lucrurile altfel, poate că i-am ruga pe părinții noștri să facă alte alegeri pentru noi.
Nu știm tu, cel care citești acum aceste rânduri, ce școală ai urmat și cum te-a pregătit ea pentru viață, însă știm că mulți dintre noi, cei care suntem acum părinți în această asociație, n-am fost nici pe departe pregătiți pentru ceea ce a urmat după încheierea studiilor. Prin școlile prin care ne-am format majoritatea nu se discuta deloc sau aproape deloc despre corp, sănătate, nutriție, relații, emoții sau bani.
Paradoxal, în toți acei muuulți ani de școală am fost copleșiți de informații care să ne ducă spre o viață extraordinară, pe principiul “du-te la școală, ia note mari, ca să intri la o facultate bună, ca să fii cineva și vei răzbi în viață”.
Ne-am trezit perfect echipați pentru o slujbă care să ne placă sau nu – că doar nu și-a bătut nimeni capul să afle în mod real spre ce suntem înclinați (e drept, așa era “pe vremurile alea”). Însă totodată ne-am trezit de-a dreptul nepregătiți pentru viață, fără să avem habar la ce suntem buni de fapt, cum să colaborăm într-o echipă, cum se numește emoția pe care o simt exact acum și care îmi guvernează deciziile și acțiunile. Îți sună cunoscut?
Au trecut zeci de ani până să ne dăm seama că “filmul” vieții nu părea să fie mai deloc pe atât de reușit pe cât îl recomanda “trailer-ul”. Și aici e chichița: am fost educați în aceleași școli, care funcționează în continuare și astăzi pe aceleași principii și valori și cu aceeași mentalitate de mai bine de 100 de ani. Și care vor rezultate diferite… pe care nu le au!
Și pentru că definiția nebuniei, aparținând lui Albert Einstein, spune că ”Nebunia înseamnă să faci mereu aceleași acțiuni, așteptând rezultate diferite.”, am căutat alternative pentru copiii noștri. Pe care le-am și găsit: sistemul alternativ de educație Waldorf și, în particular, Școala Waldorf Sophia din Brașov. Aici ne-am reunit mai întâi prin copiii noștri și mai apoi ca și comunitate de părinți.
De ce? La prima vedere pare simplu să faci o școală diferită, mai ales pe o rețetă alternativă care funcționează și ea tot de mai bine de 100 de ani, cu rezultate pe măsură. Mai pe scurt, nu e nevoie să reinventezi roata. Aventura e să faci această școală să funcționeze între celelalte școli, cele “tradiționale” care oferă educație gratuită. Și tocmai pentru că nu-i floare la ureche, am decis să ne implicăm și noi, părinții, și să sprijinim la rândul nostru, fiecare după puteri, școala copiilor noștri și, pe termen lung, să contribuim la răspândirea pedagogiei Waldorf.
Pentru că aici accentul nu se pune pe competiție, ci pe colaborare, nu se pune pe știința goală de emoție și memorarea datelor, ci pe însușirea competențelor și abilităților, nu se pune pe diferențele dintre copii și ierarhizarea lor după note, ci pe cunoașterea și descoperirea de sine. Nu e doar despre a ieși din școală pregătit pentru un job, ci și despre a deveni un adult complet, centrat, echilibrat emoțional, care se cunoaște pe sine și își înțelege emoțiile, își cunoaste și folosește propriile abilități la nivel de măiestrie, își cunoște propria valoare, pe care și-o pune în slujba semenilor, fiind plătit pe merit pentru asta.
Credem că marele plus pe care îl aduce educația Waldorf este acela că se îndeletnicește și cu partea spirituală și emoțională a copilului, lucru care îl întregeste și îi confirmă zilnic că e văzut, contează și merită. Devine astfel un adult care va lumina în jurul lui și se va ocupa în viață de partea plină a paharului, având o motivație sănătoasă și un scop bine ancorat in Univers.
No, în mare, cam ăștia suntem și de asta facem ceea ce facem… 🙂
Și de aceea prețuim orice formă de susținere!