Fizica este firească, foarte ofertantă și bogată atunci când pleci de la fenomen, de la observarea pur și simplu a ceea ce se întâmplă, apoi treci la concluzii, pentru ca mai apoi să ajungi la concept.
Așa este firesc și just să ne apropiem de acest domeniu fabulos al fizicii, start pe care mulți îl ratează, betonează în abstract, producând repulsie, ceea ce ca elev am trăit și eu pe propria piele. Acum am acest privilegiu să mă minunez alături de elevi cu fiecare experiment, observare și corelație care se produc firesc între lucrurile parcurse.
Astfel, am ajuns la a folosi termeni ca: frecvență, viteză, timp, masă, volum, densitate, temperatură… nu de la rece, ca un dat, nu din abstractizare, ci am ajuns să înțelegem acești termeni și să-i folosim ca niște caracteristici ale fenomenelor pe care mai înainte de toate le-am observat.
Recunosc că entuziasmul a ceea ce se revelează ne-a cuprins pe toți, s-a instalat un ritm de lucru și astfel greul se transformă în ușor, facil!
Călina Könczey – profesor diriginte la Clasa Curcubeu la Școala Primară Liberă Waldorf Sophia din Brașov
Cuvintele Călinei, dascăl Waldorf cu har, tocmai ne-au descris modul firesc de învățare. Care este caracteristic pedagogiei Waldorf, fiind în același timp calea sigură și intuitivă de a conecta copiii cu acele materii cărora multora ne-au dat bătăi maaaari de cap pe vremea când ne “toceam coatele pe băncile școlii”.
Și pentru că în Asociația Părințior credem cu tărie în revenirea la firesc și în ușurarea procesului de învățare, vrem să contribuim, în felul nostru și după puterile noastre, la dotarea Laboratorului de Știinte (Fizică și Chimie) cu cele necesare.
Și am putea să inșirăm aici un necesar kilometric de dotări, dar probabil că mulți ni le amintim de când eram elevi (poate că fără prea multă plăcere, fiind mai mereu sub presiunea grijii excesive de a nu le strica). Doar că știm că aici aceste dotări vor fi folosite cu plăcere și curiozitate reală, la adevaratul lor potențial, de către niște minți ascuțite și iscoditoare.
Bugetul necesar implementării proiectului: 19.950 EURO.
Îți mulțumim pentru că ai citit aceste rânduri și apreciem orice formă de implicare din partea ta:
- prin sprijin financiar – în secțiunea Vreau să donez
- prin know-how, după principiul “Am mai implementat astfel de proiecte până acum, știu ce am de făcut și pot să vă ajut” – contactează-ne prin secțiunea Vreau să fiu voluntar
- prin donație de obiecte fizice: orice piesă de mobilier, aparatură sau consumabile de laborator – o poți face contactându-ne tot în secțiunea Vreau să fiu voluntar.
Te imbrățișăm cu drag! 🙂