Dacă e vara, e vacanță pentru copiii Waldorf Sophia!
Și dacă e vacanță pentru copii, înseamnă că dascălii sunt și ei în vacanță. Sau nu chiar… Pentru ca taman la început de vacanță, dascălii s-au întors, la randul lor, “în bănci”.
În fiecare vară, la finalul anului școlar, Școala Liberă Waldorf Sophia din Brașov organizează un curs de formare prin care profesorii, educatorii și părinții pot participa pentru a-și îmbogăți experiența personală, dar și pentru a afla mai multe aspecte ale pedagogiei Waldorf.
Desfașurat anul acesta în perioada 14-24 iulie, programul a fost facilitat de catre formatorii: Mirela Moga, Mirela Tatoli, Eftimia Soporan, Monica Nicolici, Geta Preda si Cipriana Șerbu, si a adus laolaltă participanți din mai multe județe: București, Brașov, Buzău, Mureș și Hunedoara.
Iar noi, Asociația Părinților, ne-am implicat la rândul nostru. Spre deosebire de anul trecut, când am susținut doar parțial participarea dascălilor din școală la acest program de formare fantastic, anul acesta am reușit să o facem integral! Și ne bucurăm nespus că am avut prilejul să valorificăm în acest mod, atât donațiile primite de la sponsorii noștri, cât și fondurile provenite din cotizația lunară a membrilor asociației! 😉
Contribuția noastră: 11.900 RON.