Spirala de Advent (Luminița Tănasie)
La început e doar o lumină în mijloc. O singură lumânare aprinsă, înfiptă într-un măr. Centrul spiralei. În liniștea încă răbdătoare, în întuneric, pornește prima o femeie. Pășește rar, apăsat, cu încredere, pe cercurile mărginite de crengi proaspete de brad. Ea deschide drumul. Simt emoția din pașii ei, care ne cuprinde pe toți, cei care stăm pe margine și o privim. Știm că o iubim, iar asta e dincolo de copiii nostri cărora le este alături cu toată inima, de șase ani. O iubim și pentru noi, pentru că ea ne-a arătat centrul, așa cum face fiecare învățător în școala Waldorf. Ne-a adus în față tot ceea a știut, și ceea ce nu a știut, a căutat răspunsuri pentru fiecare copil și nu a părăsit, nici o clipă, calea. După ce își aprinde lumânarea, îi găsește un loc pe spirală și o lasă acolo, să lumineze drumul pentru primul copil, care va face la fel, pentru ceilalți.
Pornește o fetiță. E deja cu două capete mai înaltă decât o știam în vară. Merge drept, știe drumul se pare. Își pune lumânarea aprinsă pe cercul cel mai larg. De acolo ia o stea, pe care e scris, de mână, un singur cuvânt. Câte o stea pentru fiecare copil. Câte un cuvânt pentru împuternicirea lui în ultima lună din an:
Adevăr, Speranță, Bucurie, Respect, Recunoștință, Încredere, Generozitate, Inspirație, Voință.
Fete și băieți trec pe rând pe urmele pașilor din spirală. Cel care este în mijloc e atent la drumul său, mai grăbit sau mai domol, dupa cum îi e firea, mai încrezător sau mai ezitant, după cât a reușit să crească în el până acum. Ceilalți, copii și părinți, suntem pe margine să susținem calea. Spirala se umple, încet, de lumină. Copiii cântă colinde. Cântăm și noi. Unii se foiesc, alții cad în reverie. Toți sunt acolo. Două fete cu chitare, o tamburină, un clopoțel. Pun lumină unii pentru ceilalți și, pe măsură ce se ridică și ultimii, îmi dau seama că aceasta e sărbătoarea mea preferată din școala Waldorf. Pentru că e cea mai frumoasă metaforă a vieții în comunitate, în familie sau oriunde vrem să o trăim. Ea îi învață pe copii să fie concentrați la drumul lor și, în același timp, să se sprijine unii pe alții, să țină spațiul pentru creșterea și dezvoltarea tuturor. Asta este ceea ce ne dorim să poată face ei, ceea încercăm și noi, cât putem, căci nu am avut aceeași învățătură și aceeași susținere.
I-am văzut în fiecare an la Spirala de Advent. La început am mers și noi cu ei, până în mijloc și înapoi pe cale. Apoi au pornit singuri, în fiecare an mai plini de încredere, găsindu-și mai ușor ritmul, având răbdare să aștepte trecerea tuturor. Drumul către lumina dinăuntru. Căutarea armoniei și a puterii.
Ultima trece o fată cu sora ei de 4 ani. E o preadolescentă frumoasă, liniștită, care însoțește descoperirea plină de bucurie a fetiței. Cea mica nu mai are răbdare să se întoarcă și sare cercurile să iasă cu steaua ei. Sora cea mare merge, și a doua oară, până la capăt.
E deschis drumul spre Crăciun de acum. Drumul spre noi înșine, indiferent de credința pe care o avem. Pentru că lumina e acolo, în fiecare.
Germinează dorințele sufletului
Cresc faptele voinței
Se maturizează fructele vieții.
Rudolf Steiner
Autor: Luminița Tănasie, mama Mihaelei – Clasa Bucuriei
Minunata experienta trăită de tine Luminița! Și ce frumos ai așternut-o aici pentru noi toți!
Este și sărbătoarea mea preferata de la Waldorf, îmi aduc aminte cu mare drag cum participam și ca dascăl împreună cu colegii mei, dar apoi și ca părinte, an de an, alături de Clasa Bucuriei. Lumina este în interiorul nostru, al fiecăruia, drumul în “intuneric” ne bulversează uneori dar credem cu tarie ca undeva acolo e o luminita. Odată găsită lumina ne guvernează în viata de zi cu zi, atât pe noi înșine, cat și pe ceilalți. Da, rămâne și pentru mine cea mai frumoasa sărbătoare din timpul anului! Mulțumesc Luminita! Ce “coincidenta” sa alegi tu, o luminita, sa scrii despre sărbătoarea luminii!