Prima zi de școală la Waldorf Sophia (Georgiana Stroe)

Cam ce simte un părinte la primul său început de an școlar la Școala Primară Liberă Waldorf Sophia din Brașov?


Pentru noi deschiderea de an a însemnat certitudinea că am făcut cea mai bună alegere când am decis ca fiul nostru, Robert, să învețe la Waldorf.

Nu de puține ori pe perioada festivității am fost emoționați până la lacrimi, am găsit multă căldură aici, intenția chiar ca fiecare copil să fie văzut, blândețe și iubire, am simțit că ne vom lăsa copilul într-o familie!

Versurile cântecului ne duceau într-o lume de poveste, iar glasurile care cântau păreau de îngeri, mi-a rămas în minte și am fredonat mult timp și eu:

Vino, vino chiar acum,

Sacul în spate

Gata ești de drum,

Soarele te cheamă,

Lasă orice teamă!

Vino, vino chiar acum

Apoi trecerea prin acel “tunel de brațe și flori”, cumva parcă fiecare copil era invitat să pășească într-o lume nouă! O lume de poveste în care să fie el, să aibă curaj și să devină tot ce a fost creat să fie!

Eu nu pot să vă spun decât MULȚUMESC!

Cu iubire Georgiana, mămica lui Robert.

Autor: Georgiana Stroe, mama lui Robert – Clasa a II-a (Clasa Aventurierilor)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *